Am putea spune că orice persoană își dorește să aibă o imagine pozitivă, să fie privită cu admirație de către cei din jur și să fie plăcuta de toată lumea, dar oare realizăm când părerea celorlalți devine mai importantă decât părerea noastră despre sine? Trăind într-o societate mai complexă de la un an la altul, în care preferințele oamenilor se schimbă pe zi ce trece, mulți dintre noi dezvoltăm un obicei nesănătos pentru sănătatea mintală, anume acela de a încerca să fim pe placul tuturor, încălcându-ne uneori chiar și propriile valori și principii. Comportamentul de people pleaser ne poate părea inițial un semn de empatie și altruism, fiind în aparență inofensiv. Cu timpul, însă, poate avea efecte negative asupra identității personale și a stimei de sine.
Ca people pleaser, nu mi-a fost ușor să realizez că este ceva în neregulă cu felul în care mă comport cu ceilalți, și nici să accept faptul că uneori este mai bine să refuz, chiar dacă asta ar putea stârni anumite reacții neplăcute. Deseori întâlnesc persoane care au nevoie de mai mult decât le pot oferi, dar cu toate acestea, ,,refuzul m-ar face o persoană lipsită de empatie’’. Nu de puține ori am fost alături celor care mă vorbeau de rău și profitau de latura mea sensibilă și de capacitatea de a înțelege și de a asculta. Am vorbit încet și am evitat să îmi spun punctul de vedere în grupuri mari pentru a nu stârni reacții. M-am pus de una singura în situații inconfortabile din frica de a refuza. Am rămas în grupuri toxice, din frica de a nu dezamăgi pe nimeni, am ascuns față de toți cei din jur lucruri care mă răneau, pentru că nu voiam să fac pe nimeni să se simtă vinovat, dar am și ajuns să nu mă mai recunosc pe mine însămi, pentru că tot ceea ce făceam era să îi mulțumesc pe ceilalți.
Încă de mică, mama m-a învățat să ajut oamenii cum pot și să le fiu mereu alături, dar niciodată nu mi-a spus când este cazul să mă opresc. Pentru mine, barierele s-au dezvoltat mai târziu, după ce am trecut prin diverse experiențe. În gimnaziu, simțeam nevoia de a-mi modela personalitatea în funcție de persoanele cu care vorbeam, din dorința de a mă integra, până când am ajuns să nu mă mai recunosc pe mine însămi. Am trecut prin perioade mai dificile, în care refuzam să-mi spun părerea în legătură cu lucrurile care mă deranjează, din frica de a nu fi exclusă din cercul de prieteni. M-am înscris la olimpiade și concursuri, fiindcă altfel aș fi „slabă, inferioară colegilor mei”. În clasa a 8-a, am întâmpinat o situație în care am fost acuzată pe nedrept de către o colegă, problema încheindu-se în momentul în care mi-am cerut scuze și m-am învinovățit într-un final de una singură, chiar dacă nu eram implicată în acel caz și am fost pusă într-o lumină proastă. Între timp, ședințele de terapie și-au spus cuvântul și mi-am redescoperit ușor ușor identitatea, chiar dacă uneori tot am tendința de a reveni la vechile obiceiuri. În continuare sunt drăguță cu persoane care m-au rănit, tolerez cuvinte neplăcute din frica de a nu îndepărta pe nimeni, dar într-un final, realizez că nu ar trebui să mă las afectată și încerc să mă readuc în echilibru.
Persoanele care au această trăsătură manifestă anumite comportamente care reflectă nevoia constantă de a primi aprobarea celorlalți. Aceștia se simt copleșiți de nevoia de a mulțumi pe toată lumea, așadar au mari dificultăți în a refuza solicitările celor din jur, chiar dacă sunt în detrimentul propriei bunăstări. Se bazează mai mult pe validarea externă decât pe cea internă, simțindu-se neliniștiți dacă cineva pare nemulțumit. Frica de respingere sau de conflict este, de altfel, una dintre manifestări, aceste persoane încercând să evite conflictele cu orice preț, chiar dacă asta ar presupune să renunțe la limitele și valorile personale. Au o tendință de a se suprasolicita, asumându-și mai multe sarcini decât pot duce, ceea ce duce ulterior la neglijarea propriilor emoții și nevoi, suprimandu-și frustrarea sau epuizarea.
Adolescența este punctul culminant al formării identității, dezvoltandu-se totodată și nevoia de a aparține unui grup unde ești apreciat. Astfel, pe parcursul acestei perioade cunoaștem inevitabil oameni diverși, cu opinii și stiluri de viață complet diferite. În acest context, mulți adolescenți devin people pleasers, din frica de a stârni conflicte și de a fi acceptați. Deseori, oamenii sunt atrași de amabilitatea excesivă, formând ulterior legături toxice, fie ele relații de prietenie sau amoroase. Căutarea constantă a validării sociale și a aprobării celor din jur presupune o vulnerabilitate mai ridicată la relațiile nesănătoase. Chiar dacă la început o relație bazată pe amabilitate și sacrificii ar părea că funcționează, depășirea limitelor proprii și neglijarea nevoilor persoane duc la o relație unilaterală, cealaltă persoana obișnuindu-se cu această dinamică și ajungând să profite de ea. Întotdeauna în aceste relații una dintre persoane se va simți epuizată emoțional și lipsită de valoare.
Acest fenomen are cauze multiple, fiind în mare parte o combinație între factori personali și sociali. Stima de sine scăzută poate determina punerea celorlalți pe primul loc, din cauza sentimentului de inferioritate. Anxietatea poate reprezenta și ea o rădăcină a acestui comportament, persoanele anxioase având tendința de a caută aprobarea celorlalți. Uneori, pot exista și influențe familiale, sacrificiul și amabilitatea excesivă fiind valori învățate încă din copilărie. Alte cauze ar mai putea fi și traumele sau tulburările de personalitate, precum dependența, care provoacă incapabilitatea de a lua decizi fără sprijinul altora, dar și a permite celorlalți să ia decizii importante în locul persoanei în cauză. De altfel, relațiile abuzive pot încuraja formarea unui comportament de people pleaser.
Este important să învățăm să ne impunem limite sănătoase pentru a menține echilibrul între nevoile proprii și ale celorlalți, chiar dacă acest proces necesită timp. Odată cu întărirea limitelor, se îmbunătățesc atât relațiile cu cei din jur, cât și bunăstarea emoțională. Identificarea nevoilor și valorilor se poate realiza prin auto-reflecție, intrebandu-te pe tine însuți ce contează cu adevărat, ce te face să te simți respectat și ce îți provoacă disconfort. Conștientizează că este în regulă să te pui pe primul loc și că limitele sunt un semn de respect atât față de tine, cât și față de ceilalți. Barierele pe care le impunem trebuie comunicate clar, evitând ambiguitatea. Fii atent și la semnalele interioare și adresează disconfortul în fața unor situații sau a unor persoane. Acceptă faptul că unii oameni s-ar putea simți ofensați, mai ales cei obișnuiți cu vechea dinamică. Chiar dacă unele persoane nu vor accepta limitele cu ușurință, este important să rămâi ferm fără să intri în defensivă sau în conflict. Stabilește, în primul rând, o relație sănătoasă cu tine însuți și fii blând cu tine când greșești sau când te simți vulnerabil.
Nimănui nu îi este ușor să accepte faptul că nu este plăcut de toată lumea, dar impunerea limitelor sănătoase joacă un rol crucial în menținerea echilibrului emoțional și pentru a dezvolta relații bazate pe respect reciproc. Fii răbdător cu tine însuți în acest proces și amintește-ți că sănătatea ta mentală merită să fie protejată.
.png)
.png){kind=small}
.png){kind=small}
.png)